Gabriel Dumitru: O Călătorie de la Tăcere la Speranță
Datele pacientului:
- Nume: Gabriel Dumitru
- Reședință: București, România
- Diagnostic: Autism
- Tratament: Tratament cu celule stem pentru autism
- Țara de tratament: Slovacia
- Clinică: CellCenter
- Facilitator: PlacidWay
Viața înainte de diagnostic – “O familie în disperare”
Gabriel a fost primul nostru copil, bucuria noastră. Din momentul în care a venit pe lume, a fost centrul universului nostru. Ochii lui mari și curioși străluceau de mirare, iar zâmbetul lui era ca un soare ce străpungea norii. Visam la un viitor în care ar fi alergat și s-ar fi jucat cu alți copii, în care l-am fi auzit vorbind și împărtășind gândurile sale. Însă acel viitor părea să devină tot mai îndepărtat pe măsură ce timpul trecea.
La vârsta de aproximativ doi ani, am început să observăm semne că ceva nu era în regulă. Nu vorbea, ceea ce nu era tipic pentru vârsta lui. Adesea, stătea doar uitându-se la lucruri, fără să manifeste prea mult interes să interacționeze cu noi sau cu jucăriile sale. La început, am crezut că este doar o întârziere, însă, pe măsură ce lunile treceau, devenea tot mai evident. Nu atinsese etapele de dezvoltare așa cum făceau alți copii de vârsta lui.
Când am solicitat ajutor profesional, am fost devastați să auzim cuvintele care aveau să ne schimbe viața pentru totdeauna: „Copilul dumneavoastră are autism.” Diagnosticul ne-a lovit ca un fulger. Am simțit un amestec de tristețe, confuzie și frică. Va vorbi vreodată Gabriel? Va putea să se conecteze cu noi așa cum o fac alți copii cu familiile lor?
“Fiecare zi era o luptă, încercând să-l facem pe Gabriel să interacționeze cu noi. Nu știam ce ne rezervă viitorul, dar tăcerea din casa noastră era asurzitoare. Îmi doream doar să spună ‘Mami’, măcar o dată.”
Durerea de a găsi tratament în țară – “Ne simțeam neputincioși”
Ca mulți părinți din România, am apelat la sistemul medical, sperând să găsim ajutor. Însă răspunsurile pe care le-am primit nu au fost cele la care speram. Terapeuții și specialiștii pe care i-am consultat ne-au sugerat terapii pe termen lung, care necesitau să așteptăm luni pentru programări și și mai multe luni pentru rezultate — dacă aveam parte de vreun progres. Opțiunile erau limitate, iar tratamentele disponibile păreau învechite, lipsind inovația și speranța de care aveam atâta nevoie.
Listele de așteptare erau lungi, sistemul de sprijin era suprasolicitat, iar îndrumările primite păreau impersonale. Nu conta câți profesioniști am consultat, tot la aceleași obstacole ne lovisem. A fost de-a dreptul devastator. Eram epuizați emoțional, întrebându-ne dacă vom reuși vreodată să-l ajutăm cu adevărat pe fiul nostru.
Frustrarea era amplificată de costurile terapiei, care păreau să nu se mai termine. Fiecare sesiune ne drena economiile, iar rezultatele erau minime. Cu cât aflam mai multe despre tratamentele pentru autism din România, cu atât mai descurajați deveneam. Ne simțeam blocați într-un cerc vicios al disperării — confruntați cu un sistem care nu ne oferea ajutorul de care Gabriel avea nevoie.
“Mă tot întrebam, ‘Asta este tot ce există pentru Gabriel? Atât putem face?’ Sistemul nu era pregătit să ne ofere soluții reale. Mă simțeam ca și cum am fi fost nevoiți să așteptăm un miracol care s-ar putea să nu vină niciodată.”
Căutarea speranței – “Trebuia să fie o altă cale”
După câteva luni de încercări nereușite de a găsi o soluție, am ajuns la o dureroasă realizare: nu puteam să mergem mai departe pe același drum. Trebuia să găsim o opțiune mai bună pentru Gabriel, chiar dacă însemna să ieșim din zona noastră de confort. Trebuia să existe ceva mai bun, ceva ce să ofere cu adevărat speranță.
Atunci am început să căutăm tratamente în afacerea țării. La început, ideea de a călători atât de departe ne-a copleșit, iar gândul de a părăsi casa, familia și tot ce era familiar ne-a umplut de anxietate. Dar pe măsură ce citeam mai mult despre tratamentele cu celule stem pentru autism, am găsit povești de copii care experimentaseră îmbunătățiri semnificative — copii care făcuseră progrese în comunicare, comportament și chiar în interacțiunile sociale. Părea că am descoperit o rază de speranță într-o mare de incertitudine.
Gândul de a căuta tratament în străinătate a adus cu sine un val de frici. Va fi prea scump? Va funcționa? Va fi sigur? Și, mai ales, cum am fi lăsat familia în urmă, mai ales pe Gabriel, care nu se adapta ușor la schimbări și la medii necunoscute?
“Mi-era frică să plecăm de acasă, să călătorim într-o țară străină și să înfruntăm necunoscutul. Dar mă gândeam tot timpul la Gabriel și știam că trebuie să încercăm. Ce dacă aceasta era șansa de care avea nevoie?”
Găsirea PlacidWay – “O rază de lumină în ceasurile noastre cele mai întunecate”
În mijlocul cercetărilor noastre, am descoperit PlacidWay. Să luăm legătura cu ei a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Echipa PlacidWay a avut răbdare să înțeleagă situația noastră, temerile noastre și speranțele noastre pentru viitorul lui Gabriel. Nu ne-au oferit doar o listă de clinici, ci ne-au ghidat pas cu pas în întregul proces, ajutându-ne să alegem cea mai bună opțiune în funcție de nevoile lui Gabriel.
PlacidWay ne-a prezentat CellCenter din Slovacia, o clinică specializată în tratamente cu celule stem pentru autism. Ne-au explicat procedura, ne-au răspuns la toate întrebările și ne-au ajutat să înțelegem cum va decurge tratamentul. Deodată, am simțit mai multă încredere. Nu mai era vorba doar despre tratament — era vorba despre oamenii care ne ajutau să navigăm prin complexitatea acestui drum. În sfârșit, ne simțeam susținuți, după mult timp.
“Vorbind cu PlacidWay ne-a dat speranța că nu suntem singuri. Nu ne-au oferit doar informații, ci ne-au ascultat, au înțeles temerile noastre și ne-au ajutat să găsim locul potrivit pentru tratamentul lui Gabriel.”
Dificultățile pregătirii pentru călătorie – “Fiecare pas părea o luptă”
Deși am găsit speranță, pregătirea pentru călătorie nu a fost lipsită de dificultăți. Latura financiară era copleșitoare. Tratamentul din Slovacia nu era ieftin și am fost nevoiți să ne folosim toate resursele pentru a-l face posibil. Am luat împrumuturi, iar membrii familiei au contribuit pentru a ne ajuta să acoperim costurile. Dar știam că aceasta era singura opțiune dacă voiam ca Gabriel să aibă o șansă la o viață mai bună.
Și emoțional, plecarea de acasă ne apăsa greu pe umeri. Ne temeau cum va reacționa Gabriel la schimbare. El nu făcea față cu ușurință situațiilor necunoscute și gândul de a călători într-o țară străină părea o mare provocare. Va fi bine? Vom fi bine? Frica de necunoscut era copleșitoare.
Când a venit ziua călătoriei, am fost un amestec de anxietate și speranță. Nu știam ce ne rezervă viitorul, dar nu aveam altă opțiune decât să facem acest pas. Gabriel avea nevoie de noi, iar noi nu puteam renunța la el.
“În seara dinaintea plecării nu am reușit să dormim. Eram copleșiți de atâtea necunoscute—va funcționa tratamentul? Gabriel se va adapta acestui mediu? Dar, în adâncul nostru, știam că trebuie să încercăm. Nu puteam renunța la el.”
Primele impresii la clinică – “În sfârșit, ne-am simțit în siguranță”
Când am ajuns la CellCenter din Slovacia, am fost ușurați să vedem o clinică modernă și primitoare, care ne-a liniștit din prima. Personalul a fost extrem de cald și atmosfera a fost mult mai liniștitoare decât ne-am fi imaginat. Gabriel, deși nervos, părea să simtă energia pozitivă a clinicii. Echipa ne-a asigurat la fiecare pas, explicându-ne ce va urma și asigurându-se că înțelegem procesul tratamentului.
Văzându-l pe Gabriel interacționând cu personalul a fost primul semn de progres pe care îl vedeam de mult timp. Era reticent, dar totodată mai curios decât de obicei. Pentru prima dată după mult timp, am simțit o rază de speranță.
“Când am pășit pentru prima dată în clinică, am simțit că Gabriel era curios. Nu era ca și cum era complet închis, era altceva în aer—ceva plin de speranță. Am început să credem că poate chiar acesta era locul potrivit.”
Procesul de tratament – “O montagne russe de emoții”
Tratamentul cu celule stem a fost un proces delicat, dar am fost încurajați de grija și atenția pe care Gabriel le-a primit în clinică. Pe parcursul câtorva zile, Gabriel a urmat procedura, iar echipa medicală ne-a ținut informați la fiecare pas. Procesul nu a fost ușor, și au fost momente când Gabriel părea obosit sau copleșit, dar simțeam că răspunde tratamentului.
Cea mai grea parte a fost așteptarea. Va funcționa tratamentul? Vom vedea vreo schimbare? Fiecare zi părea o veșnicie, dar fiecare mic semn de progres ne dădea speranță. Gabriel devenea mai conștient de mediul înconjurător, mai dispus să interacționeze cu noi. Nu a fost o transformare peste noapte, dar îmbunătățirile erau vizibile.
“Nu voi minți, a fost greu să-l vedem pe Gabriel trecând prin tratament. Dar în fiecare zi am observat îmbunătățiri mici—se uita în ochii noștri, întindea mâinile spre noi. Parca reușeam să rupem tăcerea.”
Recuperarea – “Primul semn al unei noi vieți”
Procesul de recuperare a fost lent, dar constant. Ne-am întors acasă în România, nesigurii asupra a ceea ce ne rezervau următoarele luni. Comportamentul și comunicarea lui Gabriel s-au îmbunătățit treptat. A început să imite cuvinte, apoi să rostească fraze scurte. Schimbările nu au fost instantanee, dar au fost acolo. Și cu fiecare zi care trecea, vedeam tot mai mult din băiatul pe care l-am visat de mult.
Nu a fost un final de basm, dar a fost un progres. Gabriel încă parcurge drumul său, dar nu mai era prins în lumea sa de tăcere. Începuse să se conecteze cu noi, cu lumea din jurul lui. Pentru prima dată după mult timp, am simțit speranță.
“Prima dată când Gabriel a spus ‘Mami’ după tratament, am plâns. Nu era doar un cuvânt; era începutul unui nou capitol pentru noi. Călătoria nu s-a terminat, dar acum cred că suntem pe drumul cel bun.”
Întoarcerea acasă – “O familie diferită”
Întoarcerea în România a fost ca o revenire într-o viață diferită. Gabriel era tot băiatul nostru, dar ochii lui aveau o nouă lumină. Lumea lui părea acum mai mare, mai deschisă, iar noi nu mai eram blocați într-o tăcere pe care nu o puteam înfrunta. Familia noastră s-a schimbat, și la fel și viziunea noastră asupra vieții.
Gabriel mai are un drum lung de parcurs, dar nu mai suntem fricoși față de viitor. Știm că, cu timpul, iubire și sprijin continuu, va continua să crească și să înflorească.
“Întoarcerea acasă a fost emoționantă. Gabriel nu mai era același. Era mai deschis, mai implicat, iar noi simțeam că putem respira din nou. Mai avem un drum lung, dar acum cred în el mai mult ca niciodată.”
Un mesaj pentru alții – “Nu lăsați frica să vă oprească”
Pentru alți părinți care se confruntă cu un diagnostic de autism, vrem să le spunem acest lucru: nu renunțați. Dacă simțiți că nu mai aveți opțiuni, nu vă fie frică să explorați tratamentele în afacerea țării. Știm că este înfricoșător și copleșitor, dar tratamentul pe care l-a primit Gabriel i-a schimbat viața. Și poate să o schimbe și pe a voastră.
PlacidWay a fost alături de noi la fiecare pas și nu-i vom mulțumi niciodată îndeajuns. Ne-au ajutat să găsim locul potrivit pentru Gabriel, iar pentru asta le suntem recunoscători pe viață.
“Dacă te gândești să urmezi un tratament în afacerea țării, nu lăsa frica să te oprească. PlacidWay ne-a ajutat să găsim speranță atunci când nu mai aveam deloc. Nu te teme să faci primul pas pentru copilul tău.”
Apel la acțiune despre PlacidWay:
Dacă te gândești la un tratament medical în afacerea țării, PlacidWay te poate ajuta să navighezi prin acest drum și să te conectezi cu clinici de încredere. Contactează-i astăzi pentru a găsi speranța pe care o cauți.
Declinarea responsabilității:
Aceasta este o poveste personală, împărtășită pentru a inspira pe alții care iau în considerare turismul medical. Experiențele și rezultatele pot varia de la o persoană la alta. Consultați întotdeauna un profesionist medical înainte de a lua orice decizie legată de sănătate.
